Un moment marcant pentru comunitatea ortodoxă din Munar a fost reprezentat de Sărbătoarea Hramului Bisericii. Ca în fiecare an, de Rusalii, la această sărbătoare au participat un număr mare de credincioși pentru a celebra așa cum se cuvine Hramul Bisericii. În ziua Hramului, nu doar la biserică ci și peste tot în Munar s-a putut […]
Archive for the ‘VIATA RELIGIOASĂ’ Category
Ziua Eroilor la Secusigiu
Așa cum ne-am obișnuit an de an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, întreaga comunitate ortodoxă din comuna Secusigiu îi omagiază pe Eroii Neamului căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea partriei și pentru a ne asigura nouă un viitor mai bun. Și în acest an la Monumentul Eroilor din Secusigiu, amplasat lângă […]
Colțul de RELIGIE Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Apostolii Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi sâmbătă, pe 29 iunie, zi denumită popular Sânpetru, ce marchează mijlocul verii agrare şi sfârşitul celei de-a doua perioade importante de post dintre cele patru de peste an.
Hramul Bisericii Ortodoxe din Secusigiu
Biserica Ortodoxă din Secusigiu şi-a sărbătorit hramul cu mare fast şi solemnitate, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi. Ca în fiecare an sărbătoarea hramului constituie prilej de bucurie pentru toți credincioșii, reprezentând un eveniment important pentru întreaga comunitate creștin ortodoxă din Secusigiu. La fel a fost și de această dată când întreaga comunitate a […]
Colțul de religie: semnificația „Floriilor”
Duminica Floriilor este primul praznic împărătesc, cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc. Floriile este sărbătoarea care ne aminteşte intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi. Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, îi atribuie două predici, iar pelerina apuseană Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sărbătorea această […]
ÎNVIEREA! Biruința vieții asupra morții!
Noaptea Învierii transformă întunericul în lumină, mormântul în Cer şi moartea în viață veșnică. Hristos-Paştele Cel Sfânt ne sfinţeşte pe toţi şi ne transformă, haric, din păcătoşi în fiii lui Dumnezeu. Noapte Pascală de Duminică. Întuneric şi tăcere. Într-o grădină, lângă Ierusalim, un mormânt rece, în care a fost pus un Răstignit. Deodată, ţâşneşte din […]
Am intrat in marele post al Paştelui!
Este cunoscut încă din perioada Vechiului Testament și în alte religii. De pildă Moise, marele prooroc și legiuitor al evreilor, a postit 40 de zile pentru a fi vrednic să primească cele 10 porunci sau Decalogul. Proorocul Ilie, omul ales al lui Dumnezeu de asemenea a postit, după care a primit puterea de a deschide […]
Colțul de istorie!
Istoria calendarului ortodox Inainte de intruparea Domnului existau doua calendare: unul al egiptenilor – de 365 zile si altul al romanilor, de 355 zile. Anual, ramanea o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua calendare, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar. Imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr, aduce […]
EVANGHELIZARE LA SECUSIGIU. Ce este… Ce inseamna… De ce o facem…?
Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă „Veste Bună”. Pentru creştini vestea bună are ca scop prezentarea intervenţiei lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos… Iată câteva exemple de versete care se referă la Evanghelie: • Marcu 1:14-15: „După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia […]
File din istoria comunei noastre! Spicuiri din monografia comunei Secusigiu!
Biserica ortodoxă sârbă este aşezată în partea de nord a satului, la 150 m de strada principală şi ea are hramul „Praznicul Strămutării Moaştelor Sfântului Gheorghe”. Vechea biserică Data construcţiei primei biserici din sat nu se cunoaşte. Arheologii români susţin că în secolul XIV în sat s-ar fi aflat o biserică de mir. Independent de […]